După faptă, și răsplată! Ce au pățit 16 de elevi din Cluj, după ce au fost prinși chiulind de la școală, în cârciumă

După faptă, și răsplată! Ce au pățit 16 de elevi din Cluj, după ce au fost prinși chiulind de la școală, în cârciumă
SURSA FOTO: Știri de Cluj
Publicat: 18/09/2022, 11:12

Zeci de elevi au fost găsiți de polițiștii clujeni lipsind de la ore fără motiv, în cadrul unei acțiuni menite să descurajeze consumul de droguri în rândul tinerilor. Cei mai mulți adolescenți au fost depistați chiulind în localurile din centrul municipiului.

Polițiștii clujeni au demarat razii și controale în școli și în zonele din proximitatea acestora, dar și în localurile din Cluj-Napoca, Apahida, Baciu și Florești, în contextul dezbaterilor publice recente privind consumul de droguri în rândul elevilor din ce în ce mai tineri, relatează Știri de Cluj.

„Joi, între orele 09:30 – 11:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au accționat cu efective mărite pe raza municipiului și a comunelor arondate Apahida, Baciu și Florești, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor, prevenirii delicvenței juvenile, precum și a absenteismului școlar”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Peste 70 de unități de învățământ au fost verificate de polițiști – în incintă și zonele adiacente, 92 de locuri publice și 54 de agenți de securitate din cadrul unităților școlare, iar cei găsiți cu nereguli au fost sancționați.

„207 de persoane au fost legitimate, iar în urma verificărilor au fost identificați 40 de elevi care absentau nejustificat de la cursuri, unitățile de învățământ fiind înștiințate cu privire la aceste aspecte. În urma activităților s-au aplicat 16 sancțiuni contravenționale pentru abateri prevăzute de Legea 61/1991R, Legea 333/2003 și O.U.G. 195/2002”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Elevii trebuie să se gândească de două ori înainte de a mai chiuli de la cursuri.

„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, scopul fiind acela de reducere a gradului de abandon şi absenteism şcolar, urmărindu-se în același timp, reducerea riscului infracţional şi de victimizare al minorilor”, au precizat polițiștii clujeni, conform sursei citate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×